Nenorocita privire,
Caută-n tranşeele vieţii mele de nimic,
Un gram de speranţă nelovită de cangrenă.
Se aude doar un cînt spart,
De durere surdă, toate gropile-i dau ascultare.
Stau drept ca un soldat ce-ascultă imnul,
Dar cocoşat de-atâtea gânduri;
Îmi urmez sentinţa, ca cel mai aspru -
Judecător, şi inima-mi pleoştită
Vă face-acum un ultim favor,
Şi lasă sufletu-mi jalnic şi necioplit
În grija voastră... a tranşeelor...
