Gigantii ce-au murit
Un suflet trist mi-au daruit,
Toata puterea lor
Prin venele-mi ard de dor.
Nu pot sa inteleg,
Unde-au incaput,
In el, doar,
Zile amare si suferinte.
E un suflet trist si fara rost
Care-i faurit din vise inerte,
si dazamagiri,
Dar spera in desert.
Linistea, nu e un blestem,
In veci nu va avea nevoi.
Va rog, valuri din vazduhul uscat,
Lasati-ma sa urc la voi!
